„Adevărul şi frumosul şi deci ştiinţa şi arta sunt eterne şi
universale. Omul de ştiinţă şi artistul însă, care sunt celulele cele mai
sensibile ale unei naţiuni, nu se pot sustrage de la idealurile şi nici chiar de la preocupările de moment ale neamului lor”
(Negoiţă Dănăilă)
NEGOITÃ DÃNÃILÃ
(17 aprilie 1878 – 5 februarie 1953)
universale. Omul de ştiinţă şi artistul însă, care sunt celulele cele mai
sensibile ale unei naţiuni, nu se pot sustrage de la idealurile şi nici chiar de la preocupările de moment ale neamului lor”
(Negoiţă Dănăilă)
NEGOITÃ DÃNÃILÃ
(17 aprilie 1878 – 5 februarie 1953)
A intrat în istoria chimiei ca fondator al şcolii de chimie tehnologică din România şi al învăţământului superior de chimie industrială, prin înfiinţarea în 1919 a Institutului de Chimie Industrială. Membru a numeroase societăţi ştiinţifice din străinătate precum şi a Societăţii Române de Ştiinţe, a deţinut de-a lungul carierei profesionale funcţia de decan a Facultăţii de Chimie din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti. Recunoaşterea meritelor sale a venit odată cu alegerea sa ca membru de onoare al Academiei Române şi ca preşedinte al Institutului Naţional de Cercetări tehnologice.
A urmat, ca bursier, atât prestigiosul Liceu Internat din Iaşi, cât şi Facultatea de Ştiinţe - specializarea fizică-chimie - a Universităţii ieşene, pe care a absolvit-o în 1902, rămânând cadru didactic acolo. Aşa a fost remarcat şi propus pentru concursul de bursă la Casa Şcoalelor în vederea studiilor în Germania, la Politehnica din Berlin - Charlottenburg. Este student între 22 iunie 1904 - 8 mai 1908, când obţine diploma de inginer chimist, semnată de rectorul Kammerer şi decanul Mathesius. Urmează apoi, tot la Berlin, doctoratul cu celebrul profesor Liebermman, continuându-şi specializarea în domeniul coloranţilor la Paris. Datorită meritelor deosebite ale cercetărilor sale este numit, în 1909, membru al Societăţii de Chimie din Franţa,întoarcându-se în ţară în 1910, ca doctor inginer.
La Iaşi, unde era în refugiu cu tot corpul profesoral al Universităţii Bucureşti, ca şi Guvernul României, este trimis, în 1917, în cadrul unei delegaţii de profesori universitari, cu misiune ştiinţifică şi de strângere a legăturilor economice româno-franceze, în Franţa. După terminarea razboiului şi a misiunii sale în Franţa, revine în Bucureşti, la Universitate, unde, pe 10 iulie 1919, în şedinţa Senatului Universitar, este numit profesor titular al Catedrei de tehnologie chimică.
În anul 1920, profesorul Negoiţă Dănăilă întemeiază primul Institut de Chimie Industrială din România, în Bucureşti, afiliat Universităţii Bucureşti - Facultatea de Ştiinţe -absolvenţii fiind "ingineri chimişti universitari". Pentru normele metodologice specifice acestui institut de învăţământ s-a consultat cu foştii săi profesori din Germania şi Franţa, fiind unanim apreciat pentru gândirea sa înaintată şi dotarea tehnică deosebită a laboratoarelor de cercetare, obţinută din fondurile strânse prin contracte de analiză a materialelor din depozitele armatei şi prin sponsorizări ale diferitelor societăţi cu profil chimic.
S-a consacrat îndeosebi cercetărilor din domeniul chimiei organice aplicate, cu o atenţie aparte produselor solului şi subsolului, înfiinţând o adevarată şcoală unde s-au studiat şi valorificat toate materiile prime din ţara noastră, cărbunii, petrolul, materialele de construcţie, cercetate pe regiuni şi straturi geologice. Dintre numeroasele lucrări elaborate singur sau în colaborare amintim: Studiu asupra marii industrii chimice anorganice franceze; Asupra utilizării hidrocaburilor aromatice din fracţiunile de petrol; Studiul chimico-tehnic al lignitilor româneşti din judeţele Dâmboviţa, Muscel, Bacău.
În anul 1938, pe 3 decembrie, ca urmare a legii din 1937 de instruire a inginerilor numai în institutele politehnice, are loc comasarea Institutului de Chimie Industrială cu Facultatea de Chimie din Politehnica Carol al II-lea din Bucureşti, rezultând Facultatea de Chimie Industriala din Politehnică, unde profesorul Dănăilă a fost decan, între 1939-1945, ca şi şeful Catedrei de tehnologia substanţelor anorganice.
Învăţământul întemeiat de prof. Negoiţă Dănăilă s-a dezvoltat pe 6 secţii specializate: Electrochimie şi metalurgie; Grăsimi animale şi vegetale; Industria lumânarilor şi săpunurilor; Industria tăbăcăriei; Explozivi, gaze de luptă şi fibre textile; Industria petrolului şi a cărbunilor.
Prof. Ion Bolocan în comunicarea Profesorul Negoiţă Dănăilă şi industria petrolului din România a ilustrat felul în care acesta, pe parcursul a peste trei decenii de activitate, a adus importante contribuţii la progresul cunoaşterii în domeniul chimiei petrolului din ţara noastra şi, împreună cu colaboratorii săi au desfaşurat o adevarată activitate de pionierat şi apostolat. Negoiţă Dănăilă a adus importante contribuţii şi la organizarea industriei petrolului din ţara noastră încă din anul 1937, când a fost preşedintele unei comisii înfiinţate pe lânga Banca Naţionala a României, care evalua potenţialul economic al industriei petrolului şi al industriei chimice în anii premergători celui de al doilea război mondial. Ca urmare a studiilor sale s-a tipărit, în condiţii grafice deosebite, lucrarea „Contribuţii la problema materiilor prime în România”. În raportul referitor la petrol, comisia a elaborat un adevărat program de valorificare a petrolului şi gazelor din ţară, referindu-se la: 1) rezervele de hidrocarburi gazoase şi lichide şi problemele tehnico-economice privind aceste rezerve; 2) valorificarea industrială a hidrocarburilor lichide şi gazoase; 3) obţinerea benzinei sintetice prin lichefierea cărbunilor.
Profesorul N. Dănăilă a fost membru al Societăţii Inginerilor Universitari, care pe 3 iunie 1932 i-a daruit o statuetă din bronz în semn de omagiu pentru prestaţia sa de la lucrările din Senatul României. În 1938, a intrat în Asociaţia Inginerilor, iar în anul 1946 a primit noua legitimaţie de membru al Colegiului Inginerilor, specialitatea Chimie.
Între anii 1944-1945, a fost rugat de fostul său student şi colaborator, profesorul Tudor D. Ionescu, pe atunci ministrul Minelor şi Petrolului, să întocmească documentaţia pentru înfiinţarea unui institut de cercetări tehnologice afiliat acestui minister, care a şi fost organizat în baza unui decret din 1945. Acest institut şi documentaţia pentru el, întocmită de profesorul Negoiţă Dănăilă, au stat la baza înfiinţării, mai tarziu, a ICECHIM şi a IDT (Institutul de Documentare Tehnică).
A avut mult de suferit în perioada comunistă şi pentru faptul că a fost senator de Tecuci şi raportor la Legea învăţământului în guvernul Iorga. A fost ridicat şi anchetat de Securitate în urma unui denunţ al unui chiriaş, fiind reţinut între 15 august - 28 noiembrie 1952 la Parchetul Militar din Rahova, apoi "trimis să moară acasă". Astfel, a murit pe 5 februarie 1953 în Bucureşti, la spitalul Panduri, unde a fost îngrijit cu deosebită consideraţie de eminentul profesor doctor Burghele, care a încercat să neutralizeze "tratamentul" aplicat unui nevinovat în vârstă de 74 de ani de către Securitatea comunistă.
Prof. Negoiţă Dănăilă a înţeles că omul de ştiinţă, chimistul în special, nu se formează solitar şi s-a înconjurat de numeroşi colaboratori, ceea ce i-a permis să abordeze o tematică vastă şi diversă ce a cuprins toate domeniile chimiei, petrochimie, carbochimie, chimie analitică, medicamente, coloranţi, compuşi macromoleculari. Ideile şi orientările aparuseră, dar trebuiau continuate. Tocmai această necesitate a înţeles-o profesorul Dănăilă şi a dovedit-o prin întreaga sa activitate profesională. Colaboratorii săi au devenit, la rându-le, creatori de noi specialităţi în cadrul facultăţilor de chimie. Dintre aceştia s-au remarcat: prof. Ion Atanasiu, creatorul şcolii de electrochimie, prof. Isac Blum, creatorul secţiei de carbuni şi carbochimie, prof. Tudor Ionescu la tehnologie chimică, I.V. Nicolescu la cataliză : „Magistrul nostru spunea: Un conducător ştiinţific este cel mult un dirijor de orchestră, mai puţin însă un regizor. Reuşita depinde de talentul executanţilor sau al actorilor. Rolul conducătorului ştiinţific, dacă este vorba de o cercetare adevarată, este numai acela de coordonator. El este însă şi un cercetător la rând cu ceilalţi .Profesorul Negoiţă Dănăilă a înţeles că performanţa industrială este imaginea directă a gradului de penetrare a progresului tehnico-ştiinţific în economia unei ţări. Cu cât gradul de dezvoltare al ştiinţei şi tehnologiei este mai ridicat incluzând cercetarea proprie, cu atât ţara are o economie mai performantă şi mai bine ancorată în economia mondială. De aceea prof. Negoiţă Dănăilă este un precursor a ceea ce s-a realizat în domeniul cercetării şi învăţământului din domeniul chimiei şi un exemplu demn de urmat pentru tinerii din zilele noastre, pentru că fără chimie nu poate exista în ţara noastră o economie reală şi că această problemă trebuie reevaluată în viitor. Iar noi, chimiştii să ne îndreptam cu recunoştinţă către înaintaşii noştri şi să iubim chimia cel puţin cât au iubit-o ei.
Druţă Gianina, clasa a X-a E
A urmat, ca bursier, atât prestigiosul Liceu Internat din Iaşi, cât şi Facultatea de Ştiinţe - specializarea fizică-chimie - a Universităţii ieşene, pe care a absolvit-o în 1902, rămânând cadru didactic acolo. Aşa a fost remarcat şi propus pentru concursul de bursă la Casa Şcoalelor în vederea studiilor în Germania, la Politehnica din Berlin - Charlottenburg. Este student între 22 iunie 1904 - 8 mai 1908, când obţine diploma de inginer chimist, semnată de rectorul Kammerer şi decanul Mathesius. Urmează apoi, tot la Berlin, doctoratul cu celebrul profesor Liebermman, continuându-şi specializarea în domeniul coloranţilor la Paris. Datorită meritelor deosebite ale cercetărilor sale este numit, în 1909, membru al Societăţii de Chimie din Franţa,întoarcându-se în ţară în 1910, ca doctor inginer.
La Iaşi, unde era în refugiu cu tot corpul profesoral al Universităţii Bucureşti, ca şi Guvernul României, este trimis, în 1917, în cadrul unei delegaţii de profesori universitari, cu misiune ştiinţifică şi de strângere a legăturilor economice româno-franceze, în Franţa. După terminarea razboiului şi a misiunii sale în Franţa, revine în Bucureşti, la Universitate, unde, pe 10 iulie 1919, în şedinţa Senatului Universitar, este numit profesor titular al Catedrei de tehnologie chimică.
În anul 1920, profesorul Negoiţă Dănăilă întemeiază primul Institut de Chimie Industrială din România, în Bucureşti, afiliat Universităţii Bucureşti - Facultatea de Ştiinţe -absolvenţii fiind "ingineri chimişti universitari". Pentru normele metodologice specifice acestui institut de învăţământ s-a consultat cu foştii săi profesori din Germania şi Franţa, fiind unanim apreciat pentru gândirea sa înaintată şi dotarea tehnică deosebită a laboratoarelor de cercetare, obţinută din fondurile strânse prin contracte de analiză a materialelor din depozitele armatei şi prin sponsorizări ale diferitelor societăţi cu profil chimic.
S-a consacrat îndeosebi cercetărilor din domeniul chimiei organice aplicate, cu o atenţie aparte produselor solului şi subsolului, înfiinţând o adevarată şcoală unde s-au studiat şi valorificat toate materiile prime din ţara noastră, cărbunii, petrolul, materialele de construcţie, cercetate pe regiuni şi straturi geologice. Dintre numeroasele lucrări elaborate singur sau în colaborare amintim: Studiu asupra marii industrii chimice anorganice franceze; Asupra utilizării hidrocaburilor aromatice din fracţiunile de petrol; Studiul chimico-tehnic al lignitilor româneşti din judeţele Dâmboviţa, Muscel, Bacău.
În anul 1938, pe 3 decembrie, ca urmare a legii din 1937 de instruire a inginerilor numai în institutele politehnice, are loc comasarea Institutului de Chimie Industrială cu Facultatea de Chimie din Politehnica Carol al II-lea din Bucureşti, rezultând Facultatea de Chimie Industriala din Politehnică, unde profesorul Dănăilă a fost decan, între 1939-1945, ca şi şeful Catedrei de tehnologia substanţelor anorganice.
Învăţământul întemeiat de prof. Negoiţă Dănăilă s-a dezvoltat pe 6 secţii specializate: Electrochimie şi metalurgie; Grăsimi animale şi vegetale; Industria lumânarilor şi săpunurilor; Industria tăbăcăriei; Explozivi, gaze de luptă şi fibre textile; Industria petrolului şi a cărbunilor.
Prof. Ion Bolocan în comunicarea Profesorul Negoiţă Dănăilă şi industria petrolului din România a ilustrat felul în care acesta, pe parcursul a peste trei decenii de activitate, a adus importante contribuţii la progresul cunoaşterii în domeniul chimiei petrolului din ţara noastra şi, împreună cu colaboratorii săi au desfaşurat o adevarată activitate de pionierat şi apostolat. Negoiţă Dănăilă a adus importante contribuţii şi la organizarea industriei petrolului din ţara noastră încă din anul 1937, când a fost preşedintele unei comisii înfiinţate pe lânga Banca Naţionala a României, care evalua potenţialul economic al industriei petrolului şi al industriei chimice în anii premergători celui de al doilea război mondial. Ca urmare a studiilor sale s-a tipărit, în condiţii grafice deosebite, lucrarea „Contribuţii la problema materiilor prime în România”. În raportul referitor la petrol, comisia a elaborat un adevărat program de valorificare a petrolului şi gazelor din ţară, referindu-se la: 1) rezervele de hidrocarburi gazoase şi lichide şi problemele tehnico-economice privind aceste rezerve; 2) valorificarea industrială a hidrocarburilor lichide şi gazoase; 3) obţinerea benzinei sintetice prin lichefierea cărbunilor.
Profesorul N. Dănăilă a fost membru al Societăţii Inginerilor Universitari, care pe 3 iunie 1932 i-a daruit o statuetă din bronz în semn de omagiu pentru prestaţia sa de la lucrările din Senatul României. În 1938, a intrat în Asociaţia Inginerilor, iar în anul 1946 a primit noua legitimaţie de membru al Colegiului Inginerilor, specialitatea Chimie.
Între anii 1944-1945, a fost rugat de fostul său student şi colaborator, profesorul Tudor D. Ionescu, pe atunci ministrul Minelor şi Petrolului, să întocmească documentaţia pentru înfiinţarea unui institut de cercetări tehnologice afiliat acestui minister, care a şi fost organizat în baza unui decret din 1945. Acest institut şi documentaţia pentru el, întocmită de profesorul Negoiţă Dănăilă, au stat la baza înfiinţării, mai tarziu, a ICECHIM şi a IDT (Institutul de Documentare Tehnică).
A avut mult de suferit în perioada comunistă şi pentru faptul că a fost senator de Tecuci şi raportor la Legea învăţământului în guvernul Iorga. A fost ridicat şi anchetat de Securitate în urma unui denunţ al unui chiriaş, fiind reţinut între 15 august - 28 noiembrie 1952 la Parchetul Militar din Rahova, apoi "trimis să moară acasă". Astfel, a murit pe 5 februarie 1953 în Bucureşti, la spitalul Panduri, unde a fost îngrijit cu deosebită consideraţie de eminentul profesor doctor Burghele, care a încercat să neutralizeze "tratamentul" aplicat unui nevinovat în vârstă de 74 de ani de către Securitatea comunistă.
Prof. Negoiţă Dănăilă a înţeles că omul de ştiinţă, chimistul în special, nu se formează solitar şi s-a înconjurat de numeroşi colaboratori, ceea ce i-a permis să abordeze o tematică vastă şi diversă ce a cuprins toate domeniile chimiei, petrochimie, carbochimie, chimie analitică, medicamente, coloranţi, compuşi macromoleculari. Ideile şi orientările aparuseră, dar trebuiau continuate. Tocmai această necesitate a înţeles-o profesorul Dănăilă şi a dovedit-o prin întreaga sa activitate profesională. Colaboratorii săi au devenit, la rându-le, creatori de noi specialităţi în cadrul facultăţilor de chimie. Dintre aceştia s-au remarcat: prof. Ion Atanasiu, creatorul şcolii de electrochimie, prof. Isac Blum, creatorul secţiei de carbuni şi carbochimie, prof. Tudor Ionescu la tehnologie chimică, I.V. Nicolescu la cataliză : „Magistrul nostru spunea: Un conducător ştiinţific este cel mult un dirijor de orchestră, mai puţin însă un regizor. Reuşita depinde de talentul executanţilor sau al actorilor. Rolul conducătorului ştiinţific, dacă este vorba de o cercetare adevarată, este numai acela de coordonator. El este însă şi un cercetător la rând cu ceilalţi .Profesorul Negoiţă Dănăilă a înţeles că performanţa industrială este imaginea directă a gradului de penetrare a progresului tehnico-ştiinţific în economia unei ţări. Cu cât gradul de dezvoltare al ştiinţei şi tehnologiei este mai ridicat incluzând cercetarea proprie, cu atât ţara are o economie mai performantă şi mai bine ancorată în economia mondială. De aceea prof. Negoiţă Dănăilă este un precursor a ceea ce s-a realizat în domeniul cercetării şi învăţământului din domeniul chimiei şi un exemplu demn de urmat pentru tinerii din zilele noastre, pentru că fără chimie nu poate exista în ţara noastră o economie reală şi că această problemă trebuie reevaluată în viitor. Iar noi, chimiştii să ne îndreptam cu recunoştinţă către înaintaşii noştri şi să iubim chimia cel puţin cât au iubit-o ei.
Druţă Gianina, clasa a X-a E
